Am plecat de la mare cu gândul că anul viitor voi avea 41 de ani în costum de baie.
Părinții mei aveau niște profi la facultate. Căsătoriți. El – prof de genetică, ea -de biochimie sau așa ceva. Doxați. Știau atâtea accidente posibile, în care un cromozom sau altceva poate merge prost, încât n-au avut curaj să aibă copii.
Am de făcut o mărturisire șocantă. Am urât nunțile cu spume, evitam să particip de câte ori puteam. Ironia sorții face însă ca la o nuntă să cunosc un băiat. De care să mă îndrăgostesc lulea. Eram cu urechile pe spate ca un cățeluș la tv. La o nuntă, poftim.
Nu vă așteptați la nu-știu-ce, aici e o fată din Sibiu, crescută cu margarină la părinți, care abia după ce a bifat obiectivele turistice, a început să se bucure de Paris.
Știi genul ăla de părinte care minte? Caz concret: prietena mea. Și mama ei.
Ieri a venit o altă întrebare:
Pe cine ai invita la ziua ta, dacă ai putea invita pe oricine din lume?
Victor:
