Cum putem transforma munca noastră în impact real pentru pacienți și comunități? Evenimentul nostru anual, desfășurat recent sub umbrela „Act for Impact”, ne-a adunat în jurul acestui scop comun — să convertim eforturile noastre în schimbări concrete și măsurabile pentru cei care contează. Am început ziua cu un dialog inspirațional care ne-a dus pe culmile celor mai înalte vârfuri și ne-a ajutat să întelegem mai bine metafora lecțiilor expedițiilor și cum ambiguitatea și imprevizibilul se regăsesc indiferent de timp, spațiu și contextul în care ne aflăm. Ne-am bucurat să avem alături pe liderii noștri alături de care am pus bazele pașilor următori în anul 2026 – într-un context complex, succesul va cere agilitate, colaborare și adaptare pentru a transforma impulsul în impact durabil. Sesiunile de pe parcursul întregii zile ne-au demonstrat încă o dată că impactul vine din alegeri cotidiene: ascultare, provocare constructivă și acțiune intenționată. Același mesaj ne-a fost reamintit și de către invitații externi care au împărtășit exemple de impact colaborativ în sănătatea publică pentru copii și tineri. Nu puteam să încheiem fără să celebrăm realizările anului trecut: premii pentru colegi, mențiuni speciale pentru echipe, precum și distincții pentru senioritate — toate recunoscând dedicare și contribuții semnificative. Mulțumim tuturor pentru implicare. Continuăm împreună, cu responsabilitate, pentru un impact care contează. #ActForImpact
Despre noi
La MSD - companie cunoscută sub numele de Merck & Co., Inc. în SUA și Canada, cu sediul în Rahway, NJ, SUA - suntem uniți în jurul unui scop comun: folosim puterea științei la cel mai înalt nivel pentru a salva și îmbunătăți vieți în întreaga lume. De mai bine de 130 de ani, aducem speranță omenirii prin dezvoltarea unor importante medicamente și vaccinuri. Aspirăm să fim principala companie bio-farmaceutică axată pe cercetarea intensivă, iar în prezent suntem în avangarda cercetării pentru a oferi soluții inovatoare în domeniul sănătății, contribuind semnificativ la progresul în prevenirea și tratarea bolilor care amenință oamenii și animalele. Promovăm o forță de muncă diversă și incluzivă și ne desfășurăm în mod responsabil activitățile operaționale pentru a face posibil un viitor sigur, durabil și sănătos pentru oameni și comunități. În România, MSD a deschis un birou în urmă cu 30 de ani, fiind una dintre primele companii farmaceutice multinaţionale cu prezenţă locală.
- Site web
-
http://www.msd.ro
Link extern pentru MSD Romania
- Sector de activitate
- Fabricația de produse farmaceutice
- Dimensiunea companiei
- 51-200 de angajați
- Sediu
- București, Sector 1
- Tip
- Companie publică
Locații
-
Principal
Primiți indicații
Bulevardul Poligrafiei, Nr. 1A
Etaj 5
București, Sector 1 013704, RO
Angajați la MSD Romania
Actualizări
-
Martie poartă culoarea albastru în calendarul oncologic: este luna de conștientizare a cancerului colorectal. În spatele acestei importante campanii globale se află o realitate care nu poate fi ignorată. Cancerul colorectal se află, la nivel mondial, în top 3 cele mai frecvente tipuri de cancer și este responsabil pentru aproximativ 1 din 10 cazuri de cancer. Rămâne, de asemenea, una dintre principalele cauze de mortalitate oncologică – în ciuda faptului că, în mare măsură, poate fi depistat precoce prin screening și tratat corespunzător. Screeningul joacă un rol esențial – acesta poate identifica leziuni precanceroase sau cancer în stadii incipiente, când șansele de tratament cu succes sunt semnificativ mai mari. În ultimii ani, abordările terapeutice moderne au schimbat parcursul bolii pentru mulți pacienți. În această lună, ne alăturăm inițiativelor globale care pun în prim-plan informarea, prevenția și accesul la îngrijire, pentru ca statisticile să lase loc poveștilor de viață continuate. #LunaDeConștientizareACanceruluiColorectal #ColorectalCancerAwarenessMonth
-
-
Am celebrat Ziua Internațională a Femeii prin organizarea de inițiative în contextul #GiveToGain — prin care ne angajăm să creăm spații de sprijin, învățare și colaborare. Colegele și colegii noștri s-au întâlnit în cadrul unor sesiuni interactive pentru a descoperi instrumente practice de bunăstare și concentrare, dar și pentru a purta conversații care să contribuie la normalizarea tuturor subiectelor ce țin de sănătatea și bunăstarea femeilor. De asemenea, am promovat mentoratul, vizibilitatea și simpla prezență unii pentru alții — pentru că ideea de progres devine realitate când investim în oameni. Aceste inițiative fac parte din activitatea continuă a Women’s Network EBRG — Romania Chapter și reflectă angajamentul nostru de a construi o cultură a apartenenței, dezvoltării și incluziunii. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la reușita evenimentelor. Pentru noi, Ziua Internațională a Femeii nu e doar o zi, ci un demers constant de învățare, susținere și incluziune. #IWD2026 #GiveToGain #IWDatMSD
-
-
Martie este Luna de Conștientizare a Cancerului Renal – o ocazie de a aduce în prim-plan o boală care, la nivel global, se află printre cele mai frecvente 15 tipuri de cancer la adulți. În multe situații, este descoperit întâmplător, în urma unor investigații imagistice făcute pentru alte motive medicale - un semnal al faptului că, adesea, poate evolua “tăcut”. Progresele din ultimii ani au schimbat semnificativ perspectiva de tratament pentru pacienții cu cancer renal, oferind șanse mai bune de control al bolii și o calitate a vieții îmbunătățită. În această lună, ne unim vocile pentru a crește nivelul de conștientizare, a încuraja informarea și a susține accesul la diagnostic și tratament pentru persoanele afectate de cancer renal. #LunaDeConștientizareACanceruluiRenal #KidneyCancerAwarenessMonth
-
-
Pe 8 Martie celebrăm Ziua Internațională a Femeii – o zi în care recunoaștem cu respect și recunoștință rolul esențial pe care femeile îl au în familie, în comunitate, în știință, în sistemul de sănătate. În fiecare zi, femeile susțin echilibrul familiilor și al comunităților, deschid drumuri noi în cercetare și inovație, îi îngrijesc pe semenii lor cu profesionalism și empatie și sunt voci puternice pentru dreptul la prevenție, diagnostic și tratament. Ziua de 8 Martie este și un moment de reflecție asupra nevoii continue de acces echitabil la servicii de sănătate pentru fete și femei, de educație pentru prevenție și de sprijin pentru un echilibru real între viața personală și cea profesională. Astăzi, și în fiecare zi, ne exprimăm aprecierea față de colegele noastre și față de toate femeile care, prin munca și dedicarea lor, contribuie la o lume mai bună, mai sănătoasă și mai echitabilă. La mulți ani tuturor femeilor – pentru curaj, empatie și puterea de a da și schimba vieți. #ZiuaInternaționalăaFemeii #8Martie
-
-
Știați că, la nivel global, peste 80% dintre femei și bărbați vor contracta HPV la un moment dat în viață? De cele mai multe ori, infecția trece de la sine, dar atunci când devine persistentă poate avea consecințe grave. • Aproximativ 99% dintre cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecția persistentă cu anumite tipuri de HPV. • În fiecare an, în Europa, zeci de mii de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin. • La nivel mondial, infecția cu HPV este responsabilă pentru aproape 5% din toate cazurile de cancer. Pe 4 martie, de Ziua de Conștientizare a infecției cu HPV, ne alăturăm inițiativelor care pun în centrul atenției sănătatea întregii comunități. Vorbim deschis despre prevenție pentru ca poveștile de viață să nu fie întrerupte de o boală care poate fi, în mare măsură, prevenită. La nivel global, există un obiectiv ambițios: eliminarea cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică. Fiecare persoană informată, fiecare decizie de prevenție, fiecare vizită la medic ne apropie de acest obiectiv. Pentru că prevenția nu este doar o opțiune medicală– este o șansă reală la viitor. #HPVAwarenessDay #PrevențiaContează
-
-
3 martie este o zi despre reziliență și speranță. Este Ziua Internațională a Cancerului de Sân Triplu Negativ – o zi dedicată conștientizării uneia dintre cele mai agresive forme de cancer mamar și nevoii de sprijin continuu pentru cei afectați. În România, cancerul de sân este încă principala cauză de mortalitate prin cancer în rândul femeilor. Rata de aproximativ 31 de decese la 100.000 de locuitori depășește cu aproape 2% media Uniunii Europene, reamintindu-ne cât de important este accesul la diagnostic precoce, tratament eficient și îngrijire integrată. Pentru noi, la MSD România, aceste cifre înseamnă mai mult decât statistici. Ele ne motivează să investim în cercetare, inovație și dezvoltarea de opțiuni terapeutice care pot schimba parcursul bolii pentru paciente, inclusiv pentru cele diagnosticate cu cancer de sân triplu negativ. Ne dorim ca tot mai multe femei să aibă șansa la mai mult timp, de calitate, alături de cei dragi. #ZiuaInternaționalăACanceruluiMamar #WorldTripleNegativeBreastCancer
-
-
În Uniunea Europeană, se estimează că există între 6000 și 8000 de boli rare, iar aproximativ între 27 și 36 milioane de persoane trăiesc cu o astfel de afecțiune. Dincolo de aceste cifre, în spatele fiecărui diagnostic se află o poveste, o familie, o comunitate. De aceea, conștientizarea, solidaritatea și colaborarea rămân esențiale. De Ziua Internațională a Bolilor Rare, la MSD România ne reafirmăm angajamentul de a susține persoanele care trăiesc cu boli rare și pe cei care le sunt alături zi de zi – familii, persoane care îi îngrijesc, profesioniști din domeniul sănătății. Continuăm să ne concentrăm eforturile în dezvoltarea de soluții terapeutice inovative, care ar putea să îmbunătățească viețile pacienților diagnosticați cu boli rare, având mereu în centru respectarea drepturilor acestora și accesul echitabil la servicii de sanatate. Pentru că, deși bolile sunt rare, forța, demnitatea și speranța celor care luptă cu ele nu sunt niciodată. #ZiuaBolilorRare #RareDiseaseDay #StandingTogether
-
-
Pe 11 februarie Organizația Națiunilor Unite marchează în fiecare an Ziua Internațională a Femeilor în #STEM și celebrează contribuțiile remarcabile ale femeilor din știință, tehnologie, inginerie și matematică. La MSD România, ne mândrim cu o echipă diversă, în care aproape 65% dintre colegi sunt femei—un indicator al angajamentului nostru pentru un mediu incluziv în care fiecare se poate dezvolta. Știm că diversitatea de perspective stimulează inovația și creativitatea. De aceea, investim constant în programe de mentorat, inițiative de dezvoltare și oportunități de leadership, pentru ca toți angajații să aibă resursele și sprijinul necesar să reușească să își atingă potențialul. Vă invităm să celebrați realizările femeilor în #STEM nu doar astăzi, ci în fiecare zi și să susținem împreună noua generație de lideri. Doar astfel putem depăși barierele și construi un viitor de success pentru toți! #FemeiÎnSTEM #DiversitateÎnTehnologie #WomenInScience
-
-
Fiecare dintre noi are o poveste unică, iar cancerul ne poate afecta viețile în moduri diferite. Creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța îngrijirii centrate pe pacient este doar unul dintre numeroasele moduri prin care compania noastră lucrează pentru a îmbunătăți viețile celor din comunitățile noastre. De Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului, ne străduim să le oferim pacienților și celor dragi lor mai multe opțiuni, astfel încât să se poată bucura de mai mult timp împreună. #UnitedByUnique #WorldCancerDay
-